Title Image
Fotografie profesionistă corporate. Pisică neagră cu ochi galbeni în zpăadă, iarna

Pisica neagră în topul superstițiilor

Alb, negru și o tușă de galben schimbător ca bătaia vântului sunt parte dintr-un bias care bântuie din timpuri îndepărtate culturile și națiunile, oricât de mult dezvoltate s-ar pretinde a fi. Imaginația bate raționalul, preconcepțiile bat explicațiile stiințifice. E mai ușor să ignori și să crezi în superstiții decât să cauți răspunsurile exprimentând. Așa cum albul și negrul pot deopotrivă să însemne doliu în diferite culturi, la fel pisicile negre sunt considerate aducătoare de noroc sau ghinion.

Recunosc. în societatea noastră molcom românească am fost învățată că pisica neagră aduce ghinion și dacă cumva îți taie calea la un moment dat cu atât mai mult ziua respectivă îți este nefavorabilă. Superstiții. Dar am cunoscut și oameni din alte culturi care consideră pisica neagră o aducătoare de prosperitate și noroc. De asemenea, superstiții. Încă o dată călătoriile în care am văzut și alte perspective s-au dovedit a fi printre cele mai prețioase lecții de viață și dezvoltare personală. Este esențial să poți vedea și dincolo de spațiul în care ești crescut!

Pisica neagră din imagine a rămas cu noi printr-o conjunctură, de pe vremea când era un pui pufos, cu botic întrebător și ochi albaștri. Nimeni nu a vrut-o. Nici măcar noi – la început! Da, recunoaștem, am vrut să îl dăm (motănel), să scăpăm de ghinion … „Dă-l maică, că aduce ghinion … scapă de el că bagi necazul în casă!”, „Repede!”

Acum, după trei ani de conviețuire ne dăm seama că doar experimentând poți sparge barierele. Să avem constant în minte un „de ce?” (În cazul de față „De ce crezi că pisica neagră aduce ghinion, bunico?”). Să căutăm dincolo de simpe afirmații, povești și cutume care ni se impun.

„De ce?” este parte din atitudinea noastră.

Zeci de fotografii ale unui pisoi negru devenit între timp un superb motan negru, cu personalitate bine conturată și ochi galbeni. Nici urmă de ghinion, necaz sau eu mai știu ce nenorocire pe care am putea să o corelăm cu prezența blănosului negru în viața noastră. Așadar să avem mintea deschisă și să cerem răspunsuri!

Cu atât mai mult cu cât motanul negru ne oferă și alte perspective, negrul nu e chiar negru — vara îi reproșăm că devine un motan roșcat, blana decolorându-se în razele puternice ale soarelui!

 

 

Sharing is caring!

admin

No Comments

Post a Comment